Expresii și cuvinte celebre

 

 1. Banul n-are miros

Împăratul roman Vespasian (69-79 e.n.), găsind vistieria goală după domnia lui Nero și a urmașilor acestuia, nu s-a dat în lături de la niciun mijloc pentru a strânge bani. Printre taxele pe care le-a impus s-a numărat și una asupra closetelor publice (de aici și numele de vespasiene dat acestor toalete).

Într-o zi, fiul său, Titus (viitorul împărat), i-a spus că poporul râde și bârfește, deoarece se obțin bani dintr-o asemenea sursă. Atunci, Vespasian i-a pus o monedă sub nas și i-a zis: „Non olet” („Nu miroase”), adică: „Uite, banul n-are miros!”

Această expresie a prins rădăcini și a fost folosită pentru a-i ironiza pe cei care recurg la orice mijloc, oricât de josnic, pentru a câștiga bani.

(Preluat din „Dicționarul de Cuvinte, Expresii, Citate Celebre” – I. Berg.)

2. Non omnibus dormio!

Non omnibus dormio! (lat. „Nu dorm pentru toți”) – expresie consemnată de Cicero în scrisorile sale Ad familiares (VII, 24, 1).

În spatele acestor cuvinte se ascunde o istorioară amuzantă din Roma antică. Se spune că un cetățean roman, sătul de vizitele prea dese ale musafirilor, obișnuia să se prefacă adormit ori de câte ori cineva îi bătea la ușă.

Într-o zi însă, pe când stătea cu ochii închiși doar pe jumătate, a zărit pe sub gene cum sclavul său se înfrupta pe ascuns din vinul casei. Atunci, fără să se ridice, i-a spus cu un ton plin de ironie:

Non omnibus dormio!

(Nu dorm pentru toți!)

Vorba a rămas și poate fi folosită și astăzi în același sens: mai închid ochii uneori, dar nu chiar pentru oricine…

I. Berg

3. Ridică-te tu, ca să șed eu! -   Simon, în Catehismul industriașilor (1823-1824). 

Vorbele filozofului referitoare la relațiile din lumea capitalistă au devenit o expresie ironică la adresa celor care, deși nu o recunosc, urmăresc nemărturisit doar scopul de a lua locul altora.

„Liberalismul nu ne va mai da prilejul unei bătălii pe față; el lucrează pe dedesubt și se pregătește pentru un total «Scoală-te tu, ca să șed eu»!” – Balzac, în romanul Slujbașii.Simon, în Catehismul industriașilor (1823-1824).

4. Lacrimi de crocodil

În vechime, exista credința că, în perioada când își naște puii, crocodilul, devenind mai greoi în mișcări, recurgea la un vicleșug pentru a-și procura hrana.

Se așeza pe malul fluviului și se prefăcea că suferă, imitând destul de bine plânsul omului. Stârnind mila trecătorilor, crocodilul își atrăgea astfel victimele și le devora.

Prin expresia „lacrimi de crocodil” se înțelege o durere fățarnică, o suferință amăgitoare, cu scopul ipocrit de a înduioșa și a induce în eroare. Expresia figurează în aproape toate limbile.

(I. Berg)

     

5. Expresia -  Ce-i în gușă și-n căpușă 

La prima vedere, această expresie românească pare simplă și nu ar necesita explicații, dacă prin „gușă” se înțelege gura și prin „căpușă” se înțelege capul.

Adică: ce este în cap, se vede și în gură; ce este în minte, se vede și pe buze!

Iuliu Zanne, însă, în Proverbele românilor, considera că această expresie s-a născut din comparația cu mugurul vitei de vie, care se numește căpușă și începe să se deschidă de îndată ce vița este dezgropată. Gura omului, care se deschide sincer la lumină, se aseamănă astfel cu căpușa de viță de vie.

6.  EVRIKA – bucuria unei mari descoperiri

„Evrika!” este un cuvânt grecesc care înseamnă „am găsit, am descoperit!”. Este faimosul strigăt al lui Arhimede, rostit în clipa în care a înțeles un principiu fundamental al fizicii: un corp scufundat în apă pierde din greutatea sa o cantitate egală cu greutatea volumului de apă dislocuit – lege care îi poartă astăzi numele.

Arhimede trăia în Syracuza, pe vremea când conducătorul cetății era Hieron al II-lea. Regele îi dăduse unui făurar o cantitate de aur pentru a-i face o coroană. Bănuind însă că meșterul ar fi amestecat aurul cu un metal mai ieftin, l-a chemat pe Arhimede și i-a cerut să afle adevărul, fără a deteriora coroana.

Problema nu era deloc ușoară și îl frământa neîncetat. Soluția a venit într-un mod neașteptat. Aflat într-o zi la baie, Arhimede a observat că apa se ridică atunci când intră în cadă și că trupul îi pare mai ușor în apă. Din această observație simplă s-a născut o mare descoperire: legea greutății specifice a corpurilor.

Cuprins de bucurie, Arhimede a ieșit pe stradă și a început să strige „Evrika!”, fără să-și mai poată stăpâni entuziasmul. De atunci, acest cuvânt a rămas o exclamație a bucuriei în fața unei descoperiri neașteptate sau a găsirii soluției la o problemă dificilă.

I. Berg

7.  SOS – strigătul universal al ajutorului

„SOS” este unul dintre cele mai cunoscute semnale de ajutor din lume. Deși mulți cred că ar fi inițialele unor cuvinte precum „Save Our Souls” sau „Save Our Ship”, în realitate SOS nu este o prescurtare, ci un semnal ales pentru simplitatea și claritatea sa.

În 1906, la o conferință internațională de telegrafie, s-a stabilit ca semnalul de primejdie să fie format dintr-o succesiune ușor de recunoscut în codul Morse:

Această combinație este foarte simplă, nu poate fi confundată și se transmite rapid, chiar și în condiții dificile.

De atunci, SOS a devenit simbolul universal al cererii de ajutor, depășind granițele limbilor și ale țărilor. Nu mai este doar un semnal tehnic, ci și un cuvânt cu puternică încărcătură emoțională, folosit adesea pentru a exprima o situație-limită, o nevoie urgentă sau un strigăt de disperare.

Un cuvânt scurt, format din doar trei litere, dar care a salvat nenumărate vieți.

I. Berg

8.  ALFABET – începutul tuturor cuvintelor

Alfabet este cuvântul care stă la temelia scrisului și a culturii omenești. Numele său provine din primele două litere ale alfabetului grecesc: alfa și beta.

Primele alfabete au apărut din nevoia oamenilor de a-și transmite gândurile, cunoștințele și experiențele dincolo de vorbire. Fenicienii au creat unul dintre cele mai vechi alfabete, alcătuit din semne simple, fiecare reprezentând un sunet. Grecii l-au preluat și l-au îmbogățit, adăugând vocalele, iar romanii l-au adaptat, dând naștere alfabetului latin, pe care îl folosim și astăzi.

Prin alfabet, vorbele capătă formă și rămân în timp. El face posibilă cartea, scrisoarea, jurnalul și tot ceea ce înseamnă memorie scrisă. Fără alfabet, cunoașterea nu s-ar fi putut păstra și transmite din generație în generație.

Un cuvânt simplu, dar cu o forță uriașă, pentru că din alfabet se nasc toate celelalte cuvinte.

I. Berg