Povestiri pentru copii - Lev Tolstoi

 

Leul și șoarecele

Un leu adormise liniștit la umbra unui copac. Deodată, un șoricel trecu în fugă peste el și îl trezi. Mânios, leul îl prinse cu laba și se pregăti să-l omoare.

Tremurând de frică, șoricelul îl rugă:

— Te rog, cruță-mi viața! Poate că, într-o zi, îți voi putea întoarce favoarea.

Leul izbucni în râs:

— Tu? Un șoricel atât de mic să-mi facă mie un bine? Ha, ha! E de necrezut!

Totuși, din milă sau poate din amuzament, îl lăsă să plece.

După o vreme, leul căzu într-o capcană întinsă de vânători. Aceștia îl legară strâns cu frânghii de un copac și plecară să aducă un car pentru a-l transporta.

Auzind ragetele de disperare ale leului, șoricelul se grăbi spre locul cu pricina. Cu dințișorii lui ascuțiți, roase frânghiile până când leul fu eliberat.

— Ți-ai amintit cum ai râs de mine atunci? — spuse șoricelul. — Nu credeai că un șoricel atât de mic ți-ar putea fi vreodată de ajutor. Dar iată că și cei mici pot fi de folos celor mari!

Vrăbiuța și elefantul

Într-o zi toridă de vară, un elefant uriaș mergea alene prin savană, căutând un strop de apă. Soarele ardea nemilos, iar praful îi acoperea pielea groasă. Pe o creangă uscată, o vrăbiuță ciripea voioasă, zburând dintr-un copac într-altul.

— Ce viață ușoară ai! — spuse elefantul cu oftat. — Ești mică, zburdalnică și nu cari povara unui trup atât de greu ca al meu...

— Poate că sunt mică, dar fiecare are rostul său pe lume — răspunse vrăbiuța cu blândețe.

A doua zi, cerul s-a înnorat și o furtună puternică a cuprins întreaga câmpie. Vântul smulgea crengi, iar fulgerele luminau cerul. Elefantul, speriat și obosit, s-a rătăcit printre copaci.

Vrăbiuța, care îl urmărise din înaltul cerului, l-a văzut și a început să zboare în cerc deasupra lui, ciripind tare. Apoi a zburat în direcția râului, întorcându-se din când în când, ghidându-l cu glasul ei.

Urmând sunetele vrăbiuței, elefantul a ajuns la apă și s-a salvat.

— N-aș fi crezut niciodată că o făptură atât de mică mă poate călăuzi! — spuse el uimit.

Vrăbiuța i-a răspuns zâmbind:

— Nu contează cât de mare e trupul, ci cât de

cald e sufletul.