Expresii celebre
1. Ridică-te tu, ca să șed eu! - Simon, în Catehismul industriașilor (1823-1824).
Vorbele filozofului referitoare la relațiile din lumea capitalistă au devenit o expresie ironică la adresa celor care, deși nu o recunosc, urmăresc nemărturisit doar scopul de a lua locul altora.
„Liberalismul nu ne va mai da prilejul unei bătălii pe față; el lucrează pe dedesubt și se pregătește pentru un total «Scoală-te tu, ca să șed eu»!” – Balzac, în romanul Slujbașii.Simon, în Catehismul industriașilor (1823-1824).
2. Lacrimi de crocodil
În vechime, exista credința că, în perioada când își naște puii, crocodilul, devenind mai greoi în mișcări, recurgea la un vicleșug pentru a-și procura hrana.
Se așeza pe malul fluviului și se prefăcea că suferă, imitând destul de bine plânsul omului. Stârnind mila trecătorilor, crocodilul își atrăgea astfel victimele și le devora.
Prin expresia „lacrimi de crocodil” se înțelege o durere fățarnică, o suferință amăgitoare, cu scopul ipocrit de a înduioșa și a induce în eroare. Expresia figurează în aproape toate limbile.
(I. Berg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu